BDR#4. Ce rost are ....IUBIREA? Care e cea mai inalta IUBIRE de care un OM poate da dovada?

Ce face iubirea neiubita, cum ni se strica programarea perfecta, ce e Amor Fati, si cum absenta si excesul de iubire fac la fel de multe pagube!

Poate te-ai fi asteptat sa abordez acest subiect de Valentine’s Day sau Dragobete. Dar nu voiam sa vorbim despre iubirea cu tenta comerciala. Si nici macar de iubirea romantica.

Vreau sa vorbim azi despre una din cele mai inalte stari umane.

O sa pornesc de la primul moment in care eu am cunoscut iubirea, chiar daca eu nu mi-l amintesc. E ceva ce mintea mea nu-si aduce aminte, dar e ca si cum sufletul meu a pus in albumul existentei acea clipa.

Clipa in care am venit pe lume si am respirat prima oara. A fost pentru prima data cand m-a iubit viata in mod direct in aceasta lume fizica. In acea nanosecunda cand am facut cunostiinta, probabil mi-a spus despre multe din lucrurile pe care azi le traiesc, dar mintea mea de ghemotoc nu avea cum sa le inteleaga. Dar azi stiu, de cand mi-a spus sufletul, ca viata m-a iubit din prima clipa cand m-a cunoscut.

Si cand a deschis usa asta a experimentarii vietii de OM, m-a pus in bratele mamei mele care n-a avut timp, in primele clipe, de iubire. Primele clipe le-a folosit sa se asigure ca nu m-a afectat explozia de la CERNOBIL. Doua maini, doua picioare…zece degete…iesisem bine la inventar. Vremurile erau tulburi si supravietuirea era prioritara. Ceea ce am simtit si eu in cele 9 luni de “cazare” in burta mamei mele!

Ia o pauza de cateva secunde si respira constient. Si incearca sa vezi in aerul ce intra si iese din tine, aceasta forma pe care o ia viata cand te saluta. Si intreab-o daca isi aminteste prima voastra intrevedere. Stiu sigur ca si pe tine te-a iubit viata din prima secunda. Doar ca, intre timp, ai uitat, ca o iubesti si tu!

Asa cum spune Marianne Williamson in “Intoarcerea la iubire”, ne-am nascut programati perfect. Aveam din prima clipa tendinta de a ne concentra asupra iubirii si lumea in care am crescut ne-a invatat sa ne concentram intr-o directie total nenaturala starii noastre: frica, griji, competitie, vinovatie, rau…. Am venit in si cu iubire intr-o lume ce ne-a invatat frica inca din primele clipe de viata, pe unii dintre noi.

Iubirea este faptul suprem al existentei. (…) Sa fim constienti de ea, sa experimentam iubirea in noi si in semenii nostri, acesta ESTE ROSTUL VIETII.

Marianne Williamson

Dar ca sa putem vorbi despre iubire, prima data avem nevoie sa vorbim de absenta ei. Si apoi de prezenta ei in forme conditionate de lumea in care traim.

“Dar unde dragoste nu e, nimic nu E “

Cand am auzit prima data ca pentru a trai cu adevarat am nevoie sa nutresc pentru mine iubire neconditionata, am avut grave erori de calcul in minte. Nu pricepeam ce zice terapeutul. Ma depasea ideea asta: cum adica, eu NU ma iubesc? Eu credeam ca daca sunt vie, ma iubesc! Nu ma gandisem niciodata la cum ar arata iubirea mea interioara.

La o prima analiza am spune ca ne iubim. Ca doar suntem vii. Dar daca ne uitam apoi la ce ne facem, posibil sa dam spatiu catorva semne de intrebare.

• Cum imi vorbesc?

• Cum ma ingrijesc?

• Cum ma intalnesc cu mine cand gresesc?