BDR#11. Ce ROST are ....WORLD ECONOMIC FORUM?
Manipulare prin educatie, toata lumea vorbeste dar nimeni nu aude si salvarea lumii cu "mangrooves"
Davos. Orașul unde liderii lumii își imaginează că stabilesc viitorul.
Realitatea? Fiecare vorbește în propria bulă, convins că are dreptate.
Dezbateri, paneluri, strategii – dar cât din toate acestea sunt conversații reale și cât sunt doar ecouri ale acelorași idei? Am fost acolo și am observat fenomenul în direct.
Tot ceea ce povestesc despre experiența mea la Davos este interpretat prin propriile filtre, bias-uri și blind spots. Acesta este adevărul meu, dar asta nu înseamnă că alte perspective sunt greșite. Lumea e plină de adevăruri multiple, care, de cele mai multe ori, se contrazic. Te încurajez să cercetezi, să îți pui întrebări și să îți formezi propria opinie – una aliniată cu binele tău cel mai înalt.
Acest articol necesita aproximativ 30 de minute daca vrei sa il aprofundezi.
Iata si sectiunile, in caz ca vrei sa te concentrezi pe anumite subiecte:Capitolul 1: Lumea ca o corporație fără viziune unitară
Capitolul 2: Davos – Un cor de monologuri?
Capitolul 3: Ajutor sau manipulare? Cum se creează iluzia schimbării?
Capitolul 4: Educația devine instrument de putere?
Capitolul 5: Leadership, Putere și Realitate – Antony Scaramucci la CNBC Davos
Capitolul 6: The New Normal for Business – Creștere sau delir?
Capitolul 7: Open Forum la WEF – Realitatea crizei climatice și adaptarea comunităților
Anunt capitole editie II
Capitol 1
Lumea ca o corporație fără viziune unitară
Davos m-a făcut să văd lumea cu alți ochi. Pare o corporație uriașă în care fiecare departament își urmărește propriile obiective, fără să existe o viziune comună sau o coordonare reală între ele.
Lumea pare a fi o corporație uriașă în care departamentele nu prea comunică. Economicul vrea creștere, dar nu verifică cu cei de la Mediu dacă resursele pot susține planul. Cei responsabili de educație sunt obsedati de "world-class education" care să creeze tot mai mulți angajați, dar ignoră burnout-ul și criza de sens și umanitate. Iar noi? Noi suntem doar robotei biologici, cum zicea Deepak Chopra – convinși că avem liber arbitru, dar blocați în sisteme care ne decid direcția.
În orice corporație, dacă departamentele nu comunică, compania intră în criză. Dacă lumea funcționează la fel… ce urmează?
Capitol 2
Davos: Un cor de monologuri?
Marele paradox al Davosului este că, deși are pretenția de a fi un spațiu global de dezbatere, fiecare grup rămâne prins în propria narațiune. Și nimeni nu pare ca face pasul spre celălalt.Globaliștii vorbesc despre creștere economică accelerată, ignorând costurile sociale și de mediu.
Umaniștii trag semnale de alarmă despre efectele asupra planetei și comunităților, dar sunt considerați idealiști.
Economiștii insistă pe eficiență și inovație, dar fără să-și pună problema resurselor finite.
Ecologiștii avertizează că planeta nu poate susține acest ritm, dar sunt catalogați drept „anti-dezvoltare”.
Fiecare crede că are soluția absolută, dar nimeni nu pare dispus să își pună întrebarea „Și dacă mă înșel?”
Așa se naște fenomenul pe care l-am văzut peste tot în Davos: conversații paralele, fiecare grup vorbind cu cei care îi împărtășesc deja convingerile. Nu dezbatere, ci validare reciprocă.
Într-o sală, CEO-ii și liderii financiari discută despre noi strategii de creștere economică, de parcă pământul ar fi o resursă infinită. În alta, activiști și reprezentanți ai ONG-urilor încearcă să atragă atenția asupra limitelor planetei. Într-un colț al orașului, studenți și tineri antreprenori vin cu idei despre sustenabilitate, dar sunt priviți mai degrabă ca o curiozitate decât ca participanți reali la conversație.
Credeam ca Davos este un loc unde se negociază viitorul. Dar mi s-a parut mai degraba un loc unde fiecare își reafirmă poziția, poleita cu mult marketing.
E fascinant cum, în același spațiu, pot exista viziuni atât de opuse fără ca vreuna să influențeze cu adevărat vreo alta opinie. Nu par sa existe puncte de întâlnire. Sau poate nu le-am observat eu. Nu am simtit nici ca există un efort real de reconciliere între interese economice, sociale și ecologice. Există doar o suită de discursuri, fiecare adresându-se celor care deja cred în ele.Capitol 3
Capitolul 3
Ajutor sau manipulare? Cum se creează iluzia schimbării?
Într-una dintre clădirile de pe strada principală din Davos, într-un spațiu mult mai mic decât celelalte locații, se află Social Innovation House. Oficial, este o platformă unde ONG-urile fără bugete mari pot aduce la masă subiecte ignorate de cei puternici.
Numele fondatoarei? Helen Schwab.
De ce îmi sună cunoscut? Aaa… pentru că este soția lui Klaus Martin Schwab, fondatorul WEF. Vezi ironia?
Forumul Economic Mondial (WEF), fondat în 1971 de Klaus Schwab, promovează globalizarea și cooperarea internațională între lideri politici și economici. WEF vorbește despre o lume mai conectată și mai prosperă, dar mă întreb: nu cumva această creștere aduce cu sine și inegalitate de șanse, vulnerabilizând anumite categorii sociale?
Iar cei care devin victimele acestui sistem ajung, surpriză, tocmai la soția fondatorului WEF pentru ajutor.
Este acesta un mecanism autentic de echilibrare sau doar un paradox perfect al lumii moderne? Îndreptăm un sistem prin inițiative reale sau doar le oferim celor oprimați iluzia participării?
Poți privi această platformă din două unghiuri:
Un unghi conspiraționist: este o supapă de siguranță? Un loc care le dă celor oprimați iluzia că au o voce, dar cu un impact limitat, insuficient pentru o schimbare structurală?
Un unghi inspirațional: poate fi un pas mic spre o schimbare reală? Un spațiu unde vocile alternative încep să fie auzite?
Indiferent de motivație, nu am putut să nu observ simbolistica acestei instituții. Masculinul dominator și patriarhal își exercită puterea, în timp ce femininul oferă alinare celor răniți de acest sistem.
Social Innovation House este, până la urmă, un spațiu creat special pentru ONG-uri și inițiative sociale, care ar trebui să ofere un contrapunct la puterea corporatistă din Davos. Dar cât de mult poate echilibra această „concesie” o lume în care vocea banilor este mai puternică decât vocea oamenilor?
Capitolul 4
Educația devine instrument de putere?
Un panel despre viitorul muncii a avut un moment revelator: Africa va deveni cea mai mare forță de muncă a lumii până în 2050.
De aici a pornit o discuție amplă despre necesitatea unei „world-class education” pentru țările în curs de dezvoltare. Dar pe măsură ce ascultam, ceva nu se lega. Această educație nu era despre dezvoltare umană, ci despre transformarea unei întregi populații în muncitori perfecți pentru piața globală.
O modernizare a vechiului sistem colonial, sub pretextul progresului ???
Se vorbea despre „brain drain si brain circulation” și „skilling programs” ca soluții pentru viitor si mediu, dar în spatele acestui limbaj corporatist, realitatea părea alta: un întreg continent pare a fi pregătit să fie direcționat exact unde are nevoie economia globală. Nigeria, de exemplu, se confruntă deja cu o criză de doctori pentru că majoritatea au plecat în SUA și Europa. Talentul este „exportat” strategic, iar acum trebuie „refăcut” pentru a continua ciclul.
Moderatorul a spus cu entuziasm că acest sistem va oferi „oportunități” tinerilor africani. Dar n-am putut să nu mă întreb: pentru cine sunt aceste oportunități, de fapt? Pentru ei sau pentru corporațiile care au nevoie de forță de muncă nouă?
Am întrebat dacă acest model nu e de fapt o metodă de a transforma oamenii în simple resurse pentru corporații. Moderatorul panelului a râs și a spus: „Aaa, the humanitarian rhetoric...” și a trecut mai departe. Cringe moment insert here :)))
Asta mi-a confirmat un lucru: narațiunea acestui tip de educație nu este despre oameni, ci despre productivitate. Despre cum putem „modela” generații întregi pentru a corespunde cerințelor economiei globale.
Întrebarea care a rămas în mintea mea după acest panel a fost una simplă: dacă educația este cheia dezvoltării, cine deține cheia și ce uși vrea să deschidă?
Capitolul 5
Leadership, Putere și Realitate – Antony Scaramucci la CNBC Davos
Nu știu prea multe despre Antony Scaramucci, dar în panelul său de la CNBC a punctat câteva aspecte interesante, fără a se abține de la a-l desființa fin pe Trump.
Leadershipul autentic nu se măsoară în tweet-uri. Într-o eră în care imaginea contează mai mult decât realitatea, liderii ar trebui să fie evaluați pe baza rezultatelor, nu a prezenței online.
Democrația modernă e prinsă între protejarea oamenilor și redistribuirea puterii. Cine decide ce e „corect” și cine are dreptul să conducă?
Politicile bune pe hârtie pot deveni toxice în implementare. Deportarea a 11 milioane de imigranți, de exemplu, sună ca o soluție radicală, dar aplicată greșit poate deveni o criză umanitară.
"Sometimes, what we're doing might look right, but it might be done from the wrong ethos"
Capitolul 6
Discuțiile de la panelul despre „The New Normal for Business” au început cu un ton de panică, odată cu retragerea lui Trump din Acordul de la Paris. Fragmentarea piețelor, cauzată de pandemia din 2020 și războiul din Ucraina, părea să fie punctul de plecare, dar repede s-a trecut la oportunitățile aduse de aceste schimbări.
Toată lumea vorbea despre creșterea lumii, un concept care îmi suna ca o obsesie necontrolată. AI, automatizarea, centrele de date – toate aceste inovații erau văzute ca soluțiile care vor aduce mai multă eficiență și, desigur, mai multă bogăție.
Totuși, am fost surprinsă să aflu că, deși 3 sferturi dintre oameni cred în schimbările climatice, majoritatea nu sunt dispuși să plătească pentru tranziția verde. Cum se poate demonstra ROI-ul pentru investițiile în sustenabilitate, când nu există suficientă deschidere pentru a accepta costurile acestei schimbări?
Discuțiile au fost dominate de ideea că fragmentarea piețelor și crizele globale pot crea oportunități, dar nu am putut să nu observ cât de deconectate erau aceste viziuni de realitatea globală: pământul deja copleșit de creștere, oamenii obosiți și vulnerabilizați de un sistem economic ce nu mai oferă echilibru.
Capitolul 7
Open Forum la WEF – Realitatea crizei climatice și adaptarea comunităților
La un panel despre criza climatică, s-a discutat despre impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii și alimentației, cu estimarea că 4 milioane de oameni vor fi afectați de criza alimentară. Proiectele de adaptare climatică și reziliență sunt deja în desfășurare, dar unul dintre punctele cheie a fost subliniat de Alicia Bárcena Ibarr, Ministrul Mediului și Resurselor Naturale din Mexic: „Nu îi includem pe cei care știu cel mai bine cum să restaureze natura – băștinașii.”
Aici, problema nu este doar schimbarea mediului, ci și cum sunt excluse comunitățile tradiționale care au, de fapt, soluțiile cele mai bune pentru restaurarea echilibrului natural.
Un exemplu elocvent a fost dat prin Xochimilco, unde restaurarea mangrovelor a ajutat la protejarea regiunii de fenomene meteorologice extreme. În contrast, locuri ca Acapulco, care nu au mangrove, au suferit mult mai mult din cauza condițiilor meteo severe.
În acest context, discuțiile au fost centrate pe nevoia de colaborare intergenerațională și modele de finanțare colaborative, care să sprijine tranziția ecologică.
„Suntem într-un mare pericol. Noile generații vor înfrunta vremuri grele. Le datorăm mult.” Ministrul Bárcena Ibarra
Un obiectiv clar a fost prezentat: 15 milioane de hectare de mangrove conservate sau restaurate până în 2030, din care 30% să fie restaurate până în această perioadă. Această viziune practică și orientată spre rezultate a fost, în opinia mea, unul dintre cele mai ancorate în realitate discuții de la Davos, în contrast cu discursurile economice de la alte paneluri. Ce m-a impresionat a fost că în sală erau și mulți liceeni și studenți, o generație care va trăi direct cu efectele acestor decizii
Vara aceasta vino sa experimentezi 3 zile de tihna, ROST si neo-somatica la Serenity Retreats
Ai rezistat eroic!
Sănătatea mintală a tineretului: O criză tot mai mare, iar soluțiile sunt necesare acum.
Identitatea legală a naturii în Elveția: Ce înseamnă și ce schimbări ar putea aduce în lume.
În Africa, este mai ușor să ai acces la un telefon mobil decât la apă potabilă – o realitate șocantă.
Deepak Chopra a discutat despre cum AI-ul și tehnologia ne schimbă profund. El crede că „tehnologia nu este doar un instrument, ci un limbaj complet nou pentru evoluția noastră.”
Dacă vrei să îți trimit următoarea ediție, comenteaza Articol si voi reveni cu el imediat ce e gata !
Super fain articolul! Il astept pe urmatorul :)
Un datapoint legat de WEF si ONG-uri mici, pentru organizatia mea (de approx 50 persoane) WEF e un forum care ne-a ajutat f mult pentru expunere si colaborari, chiar daca intr-adevar discutiile de acolo sunt mai mult pentru validarea opiniilor, avantajul e ca sunt foarte multi oameni influenti la un loc, si printre ei chiar oameni care vor sa faca o schimbare cu adevarat. Se intampla ceva cu energia aia agregata acolo, chit ca se schimba doar energia intre oameni, daca nu idei.
Sunt perfect de acord cu tot ce ai scris, am vrut doar sa impartasesc o experienta ca poate fi foarte util pentru o organizatie mica sa discute la masa “oamenilor mari” si ceva concret sa iasa de acolo :)